SIMONA ELENA POPA
Terapeut
Sunt onorată că voi face parte din această comunitate în calitate de partener CFI.
Din 2002 am început drumul PSIHOLOGIEI și m-am îndrăgostit iremediabil de aceasta profesie onorabila.
Sunt în prezent Psihoterapeut de familie și cuplu, educator parental Circle of Security America, am susținut sute de oameni și părinți sau viitori părinți în dezvoltarea lor personală dar și în cursuri personalizate precum „Femeie îndrăgostește-te de tine’, Educație cu blândețe, Ateliere pentru adolescenți, Educație parentala, Ateliere pentru femei abuzate.
Am fost invitata sa vorbesc în câteva emisiuni tv locale.
În prezent sunt Psihoterapeut sistemic, lucrez din 2009 în cabinetul meu de psihologie în special cu familii, cu copii, cupluri escaladate și cu orice om care dorește sa isi descopere resursele și sa evolueze. Pun pasiune in ceea cea fac și sper sa las o amprentă asupra lumii.
Valorile mele sunt autenticitatea, respectul, adevarul, Increderea, compasiunea, prietenia, toleranta.
Mă consider cu modestie, empatica, creativă, responsabila, onesta, punctuală, curajoasă, ambițioasă.